Inginer Proiectant Structuri - Junior / Senior in Bucuresti

 

Candidatul ideal

 

Inginerul are ca sarcina principala organizarea, coordonarea, monitorizarea si realizarea activitatii privind proiectarea structurilor din cadrul proiectelor organizației Prime Kapital.

 

Descrierea jobului

 

Intocmire proiecte structuri (piese scrise și desenate);
Asistenta tehnica la implementarea proiectelor.
Respectă prevederile Regulamentului intern, a legislaţiei în domeniu, procedurile de lucru, precum şi celelalte reguli şi regulamente existente în unitate, dispoziţii, decizii, circulare si hotărâri ale Conducerii;
Respectă atribuţiile stabilite în prezenta fişă a postului precum şi alte sarcini stabilite de conducătorul ierarhic superior;
Asimileazä cunoştinţele necesare indeplinirii sarcinilor de serviciu precum şi a legilor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ordinelor referitoare la sarcinile de serviciu;
Respectă confidenţialitatea informaţiilor obţinute cu ocazia exercitării atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu.
Absolvent studii superioare INGINERIE CIVILA, media anilor de studii peste nota 8.00;
Masterat (sau student) PCCIZS, INGINERIE SEISMICA, constituie un avantaj;
Cunoasterea programelor de detaliere CAD, in special ALLPLAN, constitute un avantaj;
Cunoastere a pachetului MS Office;
Cunoasterea programelor de calcul XTRACT, ETABS;
Abilitati de comunicare, interactionare, lucru in echipa;
Abilitati de comunicare, interactionare, lucru in echipa;
Candidatul trebui sa fie organizat, serios, responsabil si atent la detalii;
Abilitati de planificare si prioritizare a activitatilor, precizie, rigurozitate.

Contact

Datele de contact vor fi vizibile dupa ce veti aplica!

Anunţ expirat
loading...
www.mynextjob.ro folosește cookies. Navigând în continuare, iți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află mai multe Am ințeles!